Tu nu înţelegi că mi-e frică

Mi-e frică să îţi arăt ce mi-aş dori să fie între noi.

Ştiu că nu eşti tu de vină, dar întotdeauna persoane nevinovate suferă pentru alte persoane care ne-au rănit în trecut. Ştii probabil că am iubit cu adevărat, din tot sufletul meu... Şi am fost rănită... Şi am rănit la rândul meu fără să vreau când am fost iubită şi nu am iubit.

Ştii că am avut o relaţie de la care mi-aş fi dorit mai mult. Mi-aş fi dorit totul. Şi am spus-o şi am rămas cu "buza umflată". Am spus cele mai profunde şi intime dorinţe ale mele în privinţa unei relaţii şi... am fost total dezamăgită că nu se putea împlini ceea ce îmi doream.

Ştii... fiecare situaţie lasă în noi o rană... care se vindecă cu timpul - şi rămâne cicatricea. Dar cât timp trebuie să treacă pentru ca aceea cicatrice să nu mai fie... nimeni nu poate spune...

Te iubesc... Te iubesc cu toată fiinţa mea. Aş face orice pentru tine. Orice! Şi fac, sau încerc să fac... Şi aş face şi mai mult dacă nu mi-ar fi frică.

Te iubesc, dar te iubesc cu teamă. Te iubesc, dar mi-e teamă că ceea ce e între noi s-ar putea termina. Mi-e frică să fiu eu şi să spun sau fac ce îmi trece prin cap pentru că s-ar putea să te superi pe mine atât de tare încât să nu îmi mai vorbeşti... sau să nu vrei să mă mai vezi vreodată. Şi nu vreau să se întâmple. De asta mă cenzurez. De asta tac. Nu sunt perfectă şi nici nu o să fiu. Nu pot să fiu. Dar încerc să fiu cât mai atentă să nu te rănesc... Pentru că ştiu că am făcut-o în trecut şi regret enorm. Ştiu că a fost altceva atunci... şi s-au schimbat multe de atunci până acum, dar rana pe care ţi-am lăsat-o în suflet probabil e acoperită sau s-a transformat într-o cicatrice. Şi e vina mea. Nu ştiu dacă pot să o repar... să fie ca nouă. De aceea pot să îmi doresc doar să nu te rănesc din nou.