Nu ştiu ce părere aveţi voi despre prieteni şi ce cereţi de la ei. În urmă cu ceva vreme pentru mine un prieten era totul. Pentru un prieten aveai întotdeauna timp, îţi făceai întotdeauna timp. Dacă avea nevoie de tine erai acolo pentru el, indiferent de ora din zi sau din noapte. Aveai întotdeauna o vorbă bună şi îl ajutai de fiecare dată cu ce puteai. Şi situaţia trebuia să fie reciprocă.
Mult timp m-am ghidat după asta şi am procedat cum am scris mai sus. Dar rareori am primit reciprocitate. Rareori cineva a făcut lucrurile astea pentru mine. Eventual când le ceream (că mi se păreau normale) mi se reproşa că cer prea mult, că vreau prea mult şi nu se poate. Am ajuns să cred că într-adevăr vreau prea mult... şi nu ar trebui să cer sau să am pretenţii atât de mari.
Mare mi-a fost surprinderea ieri când, în cursul unei seri de colinde, cineva a spus exact ce gândeam eu. A spus ceea ce cândva a fost în capul meu. A vorbit de prietenul acela pe care dacă îl suni la ora două noaptea că ai o problemă se dă jos din pat şi vine să te ajute. Eu am fost genul ăla de prieten pentru prietenii mei... Dar unii m-au făcut să cred că nu e bine...
Voi cum sunteţi cu prietenii voştri? Ce fel de prieteni sunteţi?
2 comentarii:
am fost tradata de multe ori de prieteni dar le-am mai dat cate o sansa...unii chiar au profitat din plin de ea.......oricum prietenia e cel mai riscant teren pe care paseste omul in viata...
Asa e.
Acum mă gândeam că tot în aceaşi seară, tipul care a vorbit despre prietenie ne-a amintit şi că: "Prietenia e ca o haină care se spală când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată"...
Trimiteţi un comentariu